Despre Nunta

Posted by * 20.11.2017 0 Comentarii

Despre nunta...

 
Traditii si obiceiuri
Despre nunti si obiceiuri legate de nunta, miri si mirese se pot scrie cate in luna si in stele. Important este insa faptul ca fiecare gest, fiecare obicei sau superstitie are o semnificatie, pe care orice viitoare mireasa este datoare sa le afle.
Nunta este o zi plina de emotii, la care visam inca din copilarie. Este adevarat ca fiecare din noi viseaza la acest eveniment in mod diferit, insa nunta are si o serie de momente care in general trebuie respectate, ce tin de obiceiuri si traditii. La noi in tara acestea difera de la o zona la alta, iar astazi mirii de multe ori isi aleg din multitudinea de obiceiuri si traditii pe acelea care le plac mai mult. Sunt si cupluri care aleg sa nu respecte nimic din ceea ce este traditional de nunta. Oricum este bine de stiut care sunt aceste obiceiuri, care este insemnatatea si succesiunea lor.

V-am selectat mai jos cele mai frecvente obiceiuri de nunta, prezentate in ordinea succesiunii lor.

Primul pas il reprezinta cererea in casatorie.
Traditional vorbind, mirele trebuia sa mearga la parintii fetei si sa o peteasca, sa le ceara incuviintarea de a le lua fiica in casatorie. Astazi insa acest obicei nu mai reprezinta o obligatie, ceea ce conteaza cel mai mult este ca cei doi indragostiti sa fie de acord cu casatoria. Evident, acordul parintilor este important, dar nu definitoriu. 
 
Urmatorul pas este alegerea nasilor. Acestia aveau un rol foarte important in vremurile mai vechi, ei fiind personajele principale la nunta. Astazi, in centrul atentiei stau mirii. Rolul nasilor tine atat de latura financiara, ei platind voalul miresei, lumanarile si ceremonia religioasa, dar si de cea spirituala. Cu timpul s-a mai pierdut din obiceiuri, insa nasii erau cei ce ii indrumau pe tineri in viata familiala, ii sfatuiau atunci cand aveau conflicte etc.Dupa alegerea nasilor, tinerii trebuie sa mearga cu ploconul la acestia. Primirea sau refuzarea ploconului de catre nasi corespunde acceptarii sau nu a propunerii pe care le-o aduce tinerii indragostiti.

Daca nasii accepta, incep pregatirile de nunta. In traditia romaneasca, nunta este inceputa de cavalerii de onoare, care impreuna cu lautarii pleaca spre casa mirelui. Aici are loc barbieritul mirelui ce simbolizeaza trecerea acestuia de la flacau la barbat. Apoi alaiul pleaca spre casa nasilor. Mirele are datoria de a cumpara buchetul nasei si al miresei. Ajunsi la destinatie, mirele ofera buchetul nasei, iar intreg alaiul este tratat cu sampanie si piscoturi (cel mai bun vin si mancaruri alese in obiceiurile mai vechi). De aici se pleaca spre casa miresei, unde domnisoarele de onoare gatesc mireasa, iar nasa ii pune parura si voalul pe care are datoria sa le cumpere. Apoi mireasa se intalneste cu mirele care ii ofera buchetelul.
Mai departe mireasa prinde in piept cocardele nasului, nasei si mirele (in aceasta ordine), apoi domnisoarele de onoare socrilor, rudelor si restului invitatilor.
 
Incepe hora miresei, iar nasa are datoria de a rupe turta miresei si de a imparti din ea invitatilor. Intreg alaiul porneste spre biserica.
 
Alaiul nu merge la voia intamplarii, ci in “frunte” merg o domnisoara de onoare si un cavaler care tin lumanarile, in spatele lor mireasa si nasul care sunt urmati de mire si nasa, mai in spate socrii mari si apoi socrii mici. Ultimii vin invitatii. Femeile (mireasa, nasa, soacrele etc.) stau intotdeauna in stanga barbatilor.
 
In biserica se tine de obicei intai slujba pentru logodna, aceasta deoarece mirii de multe ori nu sunt logoditi inainte. In cadrul acestei slujbe sunt asezate verighetele mirilor. Apoi urmeaza cununia religioasa unde sunt inversate verighetele mirilor. Dupa aceasta preotul, mirii si nasii se iau de mana si se invart in jurul mesei dansand “Isaiia dantuieste”. La sfarsitul ceremoniei mirii ies din biserica si se arunca grau si orez in semn de bogatie.
 
Intrarea in local (sau curte) se face respectand aceeasi ordine a intrarii in biserica, doar ca de data aceasta lumanarile vor fi aprinse. Sunt serviti nuntasii la intrare cu fursecuri, piscoturi, iar dupa terminarea antreurilor urmeaza valsul miresei. Acest dans apartine mirelui si miresei, apoi cu mireasa danseaza tatal si nasul.
 



Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru. Exista o semnificatie pentru fiecare in parte. Astfel, “ceva vechi” poate fi o bijuterie a bunicii, o batista a mamei sau alta amintire de familie, simbolizand continuitatea familiei si a traditiei; “ ceva nou” (rochia de mireasa, o bijuterie noua) reprezinta prosperitatea viitorului, “ceva imprumutat” (o moneda, o esarfa) aduce noroc atat miresei, cat si celui care a imprumutat iar “ceva albastru “ (jartiera sau o floare) simbolizeaza fertilitatea miresei.

Voalul miresei

simbolizeaza virginitatea si sfiosenia ei in fata lui Dumnezeu, dar de-a lungul timpului a fost folosit si pentru a-i feri chipul de privirea unui vechi iubit gelos care ar putea strica ceremonia.

Inelul de logodna

a aparut ca marturie a dorintei mirelui de a-si lua in casatorie iubita, iar purtarea acestui inel pe al patrulea deget de la mana stanga este strans legata de corespondenta inelarului cu inima.

Jartiera

a inceput sa coincida din ce in ce mai des cu acel “ceva albastru”, iar obiceiul ca nuntasii sa insoteasca cuplul pana in dormitorul nuptial unde mirele arata jartiera a fost inlocuit cu intrecerea cavalerilor de onoare pentru a o prinde, dupa ce mirele i-o da jos miresei cu dintii si o arunca catre multime. Cel care o prinde va urma la insuratoare.

Aruncarea buchetului miresei

are aceeasi semnificatie ca si aruncatul jartierei, asa ca domnisoara de onoare care va prinde buchetul va fi urmatoarea mireasa.

Rochia alba de mireasa

a aparut ca obicei dupa ce regina Victoria a purtat la nunta sa cu regele Alfred o rochie complet alba. De atunci acest obicei a devenit unic in ceremonia nuptiala, simbolizand puritatea si gingasia miresei.

Bomboanele care se impart la cununia civila si religioasa semnifica dragostea si bucuria pe care mirii o impartasesc nuntasilor, precum si dulceata iubirii tanarului cuplu. Sunt obligatoriu in numar impar, pentru a purta noroc.

 

Imbracamintea domnisoarelor si cavalerilor de onoare

are o semnificatie aparte. Se spune ca domnisoarele si cavalerii trebuie sa fie imbracati frumos, precum mirii, pentru a nu fi gelosi pe acestia. Conform traditiei, alaiul de cavaleri si domnisoare de onoare, asemeni unul scut, are datoria de a-i apara pe miri de spiritele rele care bantuie in ziua nuntii.

Aruncarea cu orez.

Orezul simbolizeaza fertilitatea. Astfel, gestul nuntasilor poate fi interpretat ca un indemn adresat mirilor de a avea copii.

Taierea tortului

este una din primele activitati pe care proaspetii miri le fac impreuna. Etajul superior este pastrat pentru ca mirii sa deguste si in primele zile ale mariajului din dulceata nuntii.

Secretul rochiei de mireasa este cel mai greu de pastrat. Se spune ca daca mirele vede inainte de nunta rochia de mireasa este semn de ghinion si nefericire in viata cuplului, indicand chiar si o posibila despartire.

Intalnirea dintre doua mirese este unanim acceptata ca aducatoare de ghinion.

Multe cupluri prefera sa petreaca ziua si noaptea dinaintea nuntii impreuna, dar traditia o interzice, tot pe motiv de ghinion.

Sarutul mirilor incheie ceremonia religioasa. In vremuri de demult, sarutul era ritualul prin care mirii faceau schimb de spirite, transmitandu-si fiecare cate o parte din suflet celuilalt, ca legamant al iubirii nemarginite.

De ce sta mireasa la stanga mirelui?”. Este o intrebare al carei raspuns cu siguranta ca nu-l cunoasteti. Pozitionarea miresei la stanga mirelui este un obicei care dateaza din Evul Mediu, pe vremea cavalerilor. Obiceiul cerea ca mirele sa-si rapeasca viitoarea mireasa si sa se lupte pentru a o pastra langa el. De aceea partea dreapta trebuie sa fie libera, pentru a-si apara cu sabia (din mana dreapta) prizoniera-viitoarea mireasa.

Dansul mirilor a devenit o traditie in ceremonia nuptiala imprumutata din timpuri vechi cu regi si regine, cand in cadrul unei serate la palatul regal primii care deschideau seara si dansul erau gazdele. Azi, mirii sunt cei care deschid dansul prin asa numitul “vals al mirilor”. Dansul lor este urmat de cel al mirelui cu soacra / mama si al miresei cu socrul/tatal. Apoi cavalerii de onoare invita domnisoarele la dans.

Trecerea pragului de catre mire cu mireasa in brate este un obicei nascut din doua superstitii: prima vorbeste despre spiritele rele ascunse sub pragul casei, asfel mireasa trebuie purtata deasupra pragului pentru a se feri de rau. A doua superstitie are in vedere o eventuala cazatura. Daca mireasa nu este purtata cu grija, sau daca se impiedica, este considerat semn rau.

Dupa aceasta invitatii ofera cadourile de casa noua si pleaca, insa spre casa mirilor unde petrecerea continua. Mirele trebuie sa treaca pragul casei (camerei de hotel) cu nevasta sa in brate, intrand astfel impreuna in caminul lor. Apoi nunta se incheie si peste cateva zile cei doi insuratei pleaca in luna de miere unde isi petrec inceputul casniciei intr-un mod cat mai frumos.


Traditii si obiceiuri romanesti de nunta, in functie de regiune

 
 
Traditii de nunta in Banat
Nunta reprezinta cea mai importanta sarbatoare traditionala a banatenilor, fiind un eveniment la care partipa cu drag intreaga comunitate. Obiceiurile de nunta, in parte transmise din generatie in generatie, in parte ramase doar in amintirea colectiva, sunt cele care confera importanta si grandoare, nuntii in sine.
Evenimentul incepe cu „chemarea” la nunta, echivalentul invitatiilor de nunta de astazi, facute de cavalerii de onoare, numiti „givari” in Banat. Rolul strigarilor era de a anunta casatoria tinerilor in sanul comunitatii si de a evita piedicile puse in calea unirii acestora.
Ca si in alte zone ale tarii, mirele trebuie sa mearga sa-si ceara mireasa de la parinti, care il pacalesc pe acesta, aducandu-i alte femei pe post de mireasa.
Nunta propriu-zisa o reprezinta binecuvantarea data tinerilor de catre preot in biserica si ospatul care urmeaza.
Conform unei superstitii banatene, daca mireasa nu doreste sa aiba copii imediat, trebuie sa arunce boabe de mac in biserica. Atentie insa: numarul boabelor aruncate va fi egal cu numarul anilor ce vor trece pana cand mireasa va avea un copil.
In timpul petrecerii de nunta, nuntasii si mirii se ospateaza cu bucate traditionale si danseaza impreuna horele si jocurile traditionale. Dintre acestea, in Banat este pretuit jocul miresei cand invitatii pun bani la bataie (se intrec in a oferi mai multi bani miresei) si toata lumea se prinde in hora.
Ritualurile ce consfintesc nunta traditionala in Banat nu se termina odata cu seara nuntii. A doua zi, mirii trebuie sa mearga la nasii de nunta cu un cadou, pentru a le multumi ca au acceptat sa le fie parinti spirituali.  
Tot a doua zi, traditia spune ca tinerii casatoriti trebuie sa mearga la o fantana aflata la o rascruce de drum si sa scoata o galeata de apa. Ulterior mirii trebuie sa toarne apa oamenilor de pe strada, spalandu-i pe maini si fiind rasplatiti cu bani de catre acestia.
Banatenii din ziua de azi respecta in mare parte structura traditionala a unei nunti, adaptata insa obiceiurilor „importate”. Totusi, oricat de moderna ar fi nunta, de la nicio petrecere nu vor lipsi melodiile populare banatene sau jocul miresei.

 
Traditii de nunta Moldova
 Nunta moldoveneasca reprezinta o adevarata sarbatoare in comunitate, intreg satul participand la acest ceremonial important pentru a primi o noua familie in sanul sau.
In Moldova, pregatirile pentru nunta incep cu invitatia facuta de vornici si miri, care strabat tinutul calare pentru a invita la nunta pe toti cunoscutii.
Traditia cere ca nunta sa se tina duminica, iar faina pentru bucatele de la ospatul nuntii sa fie cernuta miercuri, in timp ce sambata trebuie sa se joace „vedrele” la casa mirelui.
Tot inainte de nunta, cand mirele indeplineste ceremonialul barbieritului,mireasa trebuie sa il stropeasca cu busuioc inmuiat in apa, pentru a-l proteja de rele.
Urmatorul pas in ceremonialul traditional al nuntii moldovenesti este ritualul prin care mirii isi cer iertare de la parinti, pentru ca se casatoresc si pleaca de acasa. Dupa ce parintii ii iarta, are loc o petrecere la care viitorii soti nu au voie sa participe.
La fel ca in Muntenia, moldovenii impodobesc bradul pe care apoi alaiul mirelui il aduce la casa miresei atunci cand vine sa o ia si sa o duca la biserica pentru cununie.
Specific Moldovei din vremurile trecute este ca mirii sa-si aleaga mai multe perechi de nasi, in functie de avere si pozitie in societate. Astfel, mirii ce proveneau din familii cu stare aveau mereu cel putin 3 perechi de nasi de nunta, in timp ce cei mai saraci se multumeau doar cu 2 parinti spirituali. Inainte de petrecerea propriu-zisa, mirii moldoveni obisnuiau sa spele mainile nasilor, in semn de respect.
O alta traditie specifica zonei Moldovei este datina ce presupune ca mireasa sa se duca sa ia o galeata de apa de la prima fantana de pe strada. Aceasta trebuie sa inmoaie un buchetel de busuioc in apa si sa stropeasca fetele nemaritate din alaiul ei cu el, pentru ca aceastea sa se casatoreasca cat mai grabnic.
Ospatul principal din noaptea nuntii este insotit de muzica si dansuri populare, dintre care nu trebuie sa lipseasca hora moldoveneasca si polca.
Cadourile sau darul in bani sunt oferite de nuntasi odata cu ceremonialul despodobitului miresei, cand aceasta schimba voalul de mireasa pe o broboada de femeie casatorita.
Nunta se incheie cu mirele care isi ia sotia in brate si o trece pragul casei lor, inchizandu-le usa in nas, tinerilor care ii petrec cu chiuit si voie buna pana in prispa. Acest obicei este indeplinit cu rigoare deoarece conform supersitiilor sub pragul casei se ascund spirite rele, iar mirele o ia in brate pentru a o feri de ele, in timp ce tinerii ii insotesc pentru a se asigura ca au ajuns cu bine in noul lor camin.
Astazi, o buna parte din datinile de nunta s-au pierdut sau au fost inlocuite cu traditiile occidentale precum aruncatul buchetului sau jartierei. Totusi, in anumite zone nunta inca mai pastreaza carisma sa de pe timpuri, iar mirii care vor sa se bucure de nunta lor cu aceeasi intensitate cu care o faceau pe vremuri moldovenii, oameni veseli si de viata, pot oricand sa se reintoarca la frumoasele lor datini populare.
 
Traditii de nunta in Maramures
Pregatita in cele mai mici detalii si tinand cont de toate superstitiile, in Maramures, nunta  inca se mai face dupa reguli nescrise, transmise din generatie in generatie.
Pe vremuri, primul pas spre o nunta ca la carte, era petitul fetei de catre fecior. Acesta trebuia sa vina la casa ei si sa se prefaca a vrea sa cumpere fan, otava, malai sau grau. Un raspuns afirmativ din partea familiei fetei insemna ca acestia sunt de acord cu maritisul lor, iar pentru a-i comunica un raspuns negativ, se obsinuia ca petitorului sa i se spuna ca au numai paie de ovaz de vanzare. Astazi, petitul se reduce la intelegerea tinerilor intre ei in privinta casatoriei si acordul formal al familiilor.
In trecut, nunta incepea cu ceremonia „credintei”. Conform traditiei, logodnicii mergeau la casa preotului pentru o obtine binecuvantarea. Aici ei faceau schimb de verighete si „dadeau mana”, adica isi faceau promisiunea de a se casatori. Ulterior, viitorii miri si prietenii apropiati merg la casa fetei sa petreaca. In timpul petrecerii, verighetele mirilor se ascund intr-un blid plin cu grau, iar despre cel ce o gaseste primul se spune ca va avea noroc si va fi cocosul in casa.
In Maramures, ca si in alte regiuni, se practica anuntarea nuntii prin sat si impodobirea steagului de nunta, simbol al vitalitatii si puterii masculine. In plus, maramuresenii pregatesc si „impletirea cununii”  miresei, in cadrul unei petreceri a fetelor. Cununa miresei e impodobita cu ciucurei si oglinzi, oglinzile simbolizand viitoarea viata frumoasa si stralucitoare a mirilor.
Urmeaza apoi gateala miresei. Inainte de a se imbraca cu hainele de nunta, aceasta trebuie sa se imbaieze in apa „neinceputa”, abia scoasa din fantana, in care se puneau banuti de argint, ca semn al cinstei sale si pentru a-i aduce noroc.
In Maramures, spre deosebire de alte regiuni, mirii vin la biserica cu alaiuri separate, chiar si dupa sluja plecand tot separat. Mai mult, uneori chiar si petrecerile de nunta aveau loc separat. Astazi insa alaiul se uneste atat pe drumul spre biserica, cat si la petrecerea de nunta.
Pentru a atrage norocul, datina cere sa se arunce cu grau atat peste miri cat si peste nuntasi.
Dansul este inaugurat de jocul miresei, obicei ce presupune oferirea unei sume de bani intr-un blid, pentru a castiga onoarea de a dansa cu mireasa. Un alt joc important este „jocul gainii”, cand este adusa nasilor o gaina impodobita pe o tava. Desi este un dar, nasii trebuie sa plateasca pentru ea, femeii care o aduce dansand si chiuind.
Maramuresul este un tinut care se mandreste cu traditiile sale. Multe din ele s-au pastrat si astazi, pentru ca maramuresenii traiesc intens semnificatia nuntii si o sarbatoresc conform traditiei populare, cea care insufleteste fiecare eveniment al vietii.
 
Traditii de nunta in Oltenia
 Oltenia, strabatuta de raurile Jiu si Olt, strajuita de apele tumultoase ale Dunarii si de neclintitii Carpati Meridionali, cu oamenii sai plini de viata pastreaza inca vie atmosfera satului romanesc si a traditiilor sale. Chiar daca multe datini au disparut din viata orasenilor, oamenii inca se feresc sa incalce superstitiile legate de nunta si respecta cuvantul generatiilor trecute.
Astfel, oltenii isi aleg drept nasi de nunta nasii de botez ai mirelui, pentru a-l feri pe acesta de blesteme, iar voalul miresei, lumanarile si floarea din pieptul mirelui trebuie neaparat sa fie cumparate de nasi.
In prezent, putini miri se imbraca in port popular la nunta, iar invitatiile se trimit cu mult timp inainte, insa pe vremuri portul era obligatoriu iar nunta tinuta in mod traditional duminica, era anuntata in sat in aceeasi saptamana, de obicei joia si sambata.
Impodobirea bradului de nunta, obicei regasit si in Moldova si Muntenia, se face de catre prietenii mirilor, care trebuie sa ii puna in varf o sticla de tuica sau un cozonac. Pe drumul spre casa miresei, alaiul mirelui "joaca bradul", dupa care acesta este lasat la poarta noului camin al tinerilor casatoriti, pana ce se usuca.
De asemenea, se mai obisnuieste ca in dimineata de dupa nunta, mireasa sa fie "adapata". Aceasta trebuie sa mearga la o fantana din sat si sa rastoarne o galeata cu apa, in care este pus bradul si din care se rup si se impart crengute nuntasilor.
O etapa importanta in desfasurarea nuntii o reprezinta si imbracatul miresei. Traditia cere ca aceasta sa fie imbracata cu fast, insa cei prezenti o bocesc pentru ca se desparte de familie, dupa care petrec jucand sarbe si hore. Conform traditiei oltenesti, mireasa trebuie sa fie impodobita cu margele pe frunte si o cununita din flori si voal pe cap.
Interesant e faptul ca in Oltenia, adesea, fata locuieste cu viitorul sot inca de la logodna, dar aceasta se duce special la casa parintilor pentru gateala si bocitul miresei .
In ceea ce priveste ospatul de nunta, in Oltenia se obisnuia sa se dea doua mese : una in casa miresei pe timp de zi si petrecerea mare in casa mirelui, odata cu lasarea serii.
De asemenea, specific zonei este faptul ca mirii nu stateau la masa cu restul nuntasilor si trebuiau sa bea din aceeasi sticla de vin si sa manance impreuna din acelasi blid, folosind o lingura de lemn pentru a invata sa imparta totul.
 
 
Traditii de nunta in Dobrogea
In Dobrogea, nunta tine cateva zile, incepe joi si se termina duminica. Cu toate acestea, mirii se vad pentru prima data sambata. Inainte de nunta, nasa vine acasa la mireasa, ii inchina voalul deasupra capului si i-l pune provizoriu pe cap. In ziua nuntii, tot nasa este cea care fixeaza voalul pe capul miresei.
Potrivit traditiei, daca ploua in ziua nuntii, este semn de noroc. Barbatii care doresc sa aiba o sotie ascultatoare trebuie sa se aseze pe rochia ei de mireasa, cand sunt ingenunchiati in biserica.
 
Traditii de nunta in Muntenia
In Muntenia, deasupra capului miresei se rupe un colac. Nasa este cea care trebuie sa faca acest lucru inainte ca alaiul sa plece spre biserica.
In Muntenia, miresei i se ia voalul in timpul nuntii si acesta este inlocuit cu un batic. Trecerea de la voalul de mireasa la batic simbolizeaza noul statut de sotie. Voalul este dat fetei care va prinde buchetul de mireasa.
Tot aici, mireasa isi scrie pe talpa pantofului numele fetelor nemaritate care participa la nunta. Traditia spune ca atunci cand pe talpa ramane un nume inca vizibil, acea fata se va marita prima.
In Muntenia, la tara, mirele si prietenii lui impodobesc un brad care este tinut in fruntea alaiului de nunta. Dupa sfarsitul nuntii, bradul se aseaza la usa tinerilor casatoriti pana cand se usuca.

 

Cîteva cuvinte despre nuntile etnice

 
 
Cîteva cuvinte despre nunta la ţigani
Spre deosebite de alte grupuri sociale, ţiganii nu prea acceptă oficializarea unei relaţii între ţigani şi persoane din afara etniei. În cazul în care un bărbat ţigan se căsătoreşte cu o fată din afară comunitatea acestuia poate să o accepte cu condiţia să se adapteze modului lor de viaţă. În mod normal, însă, este interzis ca o femeie ţigancă să îşi ia soţ care nu este ţigan.
Primul pas în realizarea căsătoriei este alegerea miresei. Este interesant că aspectul fizic este mai puţin important, în schimb sănătatea, virilitatea, manierele, caracterul si prestigiul in cadrul comunitatii sînt mult mai importante.
Pentru multe triburi de ţigani părinţii sînt cei care aleg mirese pentru copiii lor, şi încă de la vîrste mici. Ei consideră că este dreptul lor să găsească o mireasă potrivită pentru copil. Baiatul incepe prin a face curte şi în cazul în care cuplul este de acord să se căsătorească se face un schimb de cadouri cu valoare mică, simbolică. Tradiţiile ţiganilor o evaluare a miresei, adică o plată efectuată de către mire către familia miresi. Plata va compensa pentru pierderea fiicei şi este garantul unui comportament decent faţă de aceasta. După ce famiile cad de acord urmează o petrecere formală cu muzică şi dansuri.
De-a lungul timpului unele cupluri nu au fost de acord cu regimul impus de comunitate şi au fugit. Cei care s-au decis să se întoarcă au fost (de obicei) acceptaţi de comunitate în schimbul unei amenzi modice.
De obicei fata se mută în casa soţului după căsătorie, ea urmează să înveţe de la mama băiatului ce trebuie făcut pentru a avea grija de casă. Tinerii căsătoriţi nu se mută în casa noua pînă nu au primul copil, de asemenea nu se pot striga unul pe celălalt ca soţ sau soţie ci doar folosind prenumele pînă nu se naşte primul copil.
 
 
Cîteva cuvinte despre nunta la aromani
Cununia la aromani e prilej de mare veselie si de petrecere ca-n basme. Cinci zile si cinci nopti mirii sarbatoresc alaturi de invitatii lor si nimeni nu se plange vreodata de oboseala. Daca te pregatesti sa te casatoresti cu un machedon, pregateste-te sa fii mireasa timp de aproape o saptamana!
Mirele si mireasa - nunti separate
Nunta incepe miercurea si dureaza pana lunea urmatoare. In prima zi, atat mirele cat si mireasa isi gazduiesc rudele cele mai apropiate invitate la nunta. La mireasa acasa are loc ”aprinderea aluatului” - adica framantarea unui aluat special care se pune intr-un vas acoperit cu un prosop, in care si familia baiatului si cea a fetei pun bani. La final, suma este impartita de catre domnisoarele de onoare.
A doua zi, in casa miresei vin socrii mari pentru a “cumpara” fata. La ceremonie sunt prezente rudele miresei si prietenii apropiati. Intr-o camera sunt asezate toate obiectele de zestre ale fetei, inclusiv rochia de mireasa. Socrii mari “platesc” mireasa, dand bani rudelor de sex feminin ale acesteia, iar la finalul zilei se intinde masa mare pentru toti cei prezenti.
A treia zi au loc nunti separate – a mirelui si a miresei. Mireasa imbraca o rochie de seara si gazduieste petrecerea la ea acasa. Invitatii obisnuiesc sa daruiasca bani miresei si socrilor mici cu aceasta ocazie. Mirele are parte de o sarbatoare in cerc mai restrans. El se duce sa-l aduca pe nas la petrecere, moment in care are loc un ritual special. Se foloseste un bat in forma de cruce, trei mere rosii si o bucata de matase alba. Cei prezenti canta cantece traditionale, iar nasul coase bucata de matase cu ata rosie. Cavalerii de onoare tin acest “steag”, iar invitatii arunca bani pe el. Apoi cavalerii de onoare si mirele iau un pepene rosu si se duc la hora miresei cu el. Mirele este, de obicei, cel care iese in capul horei.
Nunta propriu-zisa 
Duminica, nasii sunt adusi de rude acasa la mire si pleaca impreuna cu acesta la mireasa. Fata iese la usa si pupa mana socrului mare. Socrul mare da bani miresei si bijuterii de aur socrului mic, in semn de respect pentru viitoarea nora. Mireasa isi pune rochia alba, iar cavalerii de onoare canta doine de jale pentru despartirea fetei de familie. Rudele miresei ii dau cateva palme in mod simbolic mirelui pentru a marca respectul pe care el trebuie sa-l poarte miresei. Apoi fata iese din casa si se incinge hora in fata casei. Dupa hora, mirii si nasii pornesc spre casa mirelui, iar soacra mica stropeste cu apa in urma lor ca tanarul cuplu sa aiba o viata usoara.
Cununia religioasa are loc la baiat acasa, iar seara se intinde masa mare si are loc petrecerea de nunta. Cativa invitati se imbraca in haine tiganesti si joaca in fata nasilor o gaina sau un miel, iar nasul ofera bani in schimbul acestor daruri. La un moment dat, in timpul petrecerii se fura mireasa si este rascumparata dupa indelungi negocieri.
Ultima zi de petrecere, prima zi ca tanara familie
In a cincea zi este randul rudelor mirelui sa mearga la mireasa acasa imbracate in haine tiganesti si sa se planga in mod simbolic de mireasa in fata parintilor acesteia. Dupa obicei, primesc bani si trebuie sa “fure” cateva lucruri din casa fetei. Se intinde masa mare, iar “tiganii” si socrii mici si mari beau tuica rosie ca semnificatie a faptului ca mireasa a fost virgina. Se danseaza pe muzica traditionala, iar mireasa taie steagul facut in prima zi in cateva bucati cu care mirele o “bate” in mod simbolic pentru a-i arata respectul pe care i-l datoreaza, apoi mireasa arunca bucatile de panza peste casa, pentru a fi intr-un ceas bun.
 
 
Cîteva cuvinte despre nunta la tatari
   Conform tradiţiei, înainte de 1930, nici mirele nici mireasa nu-şi puteau alege perechea. Hotărârea privind căsătoria dintre mire şi mireasă o luau taţii celor doi. Cuvântul părinţilor era poruncă. Fata nu-l putea alege pe băiat cu care urma să se căsătorească şi nici nu putea vorbi cu el. Decizia părinţilor nu putea fi contestată, căsătoria făcându-se obligatoriu cu persoana aleasă  de părinţi.
         La turcii din Dobrogea, mama băiatului bun de însurătoare alegea o fată după gustul ei, pe care avea ocazia să o cunoască  bine la diferite petreceri. O fată cu o stare materială bună trebuia să se căsătorească cu un băiat de aceeaşi condiţie. În cazul în care între tineri erau diferenţe sociale, dar ei se iubeau, singura cale era răpirea fetei.  După 1930 lucrurile s-au  mai schimbat iar tinerii au început să se cunoască şi alege unul pe altul.
         La turcii dobrogeni se întâlnesc următoarele tipuri de căsătorie:
-         un bărbat se poate căsători cu văduva fratelui său mai mare decedat.
-         o femeie se poate căsători cu soţul văduv al surorii mai mari decedate.
-         doi fraţi se pot căsători cu două surori
-         dacă o femeie are un copil dinainte de căsătorie iar soţul său are şi el un copil dinainte de căsătoria respectivă, dacă cei doi copii sunt băiat şi fată, ei se pot căsători între ei.
În anii de după 1960 se observă un număr mare de căsătorii între români şi turci mai ales în Babadag, Tulcea, Măcin şi Isaccea, unde turcii au rămas în număr mic sau chiar foarte mic. Turcii şi  tătarii din Dobrogea   acceptă cu dificultate chiar şi astăzi căsătoriile mixte. În ceea ce priveşte nunţile turco-tătare din Dobrogea observăm că în general turcii şi tătarii e căsătoresc între ei, în cadrul comunităţilor musulmane. Atunci au loc şi nunţi tradiţionale cu păstrarea vechilor obiceiuri turceşti.
         Înainte de 1930 căutarea şi alegerea miresei împreună cu cererea în căsătorie aveau loc în general toamna. După 1950 la casa fetei mergeau mama băiatului împreună cu una sau mai multe vecine. După 1970 mirii se alegeau unul pe altul
         Înţelegerea definitivă privind căsătoria şi plata pentru mireasă i se spune “logodna mică”.
         După ce cele două familii ajung la o înţelegere definitivă privind căsătoria băiatului cu fata, rostesc următoarele cuvinte:  “Cuvântul dat este unul singur, precum şi Allah este unul singur”. Această formulă înseamnă că este vorba de un jurământ care trebuie respectat cu orice preţ. A nu respecta un astfel de jurământ înseamnă a nu respecta religia islamică.
         După logodnă, familia fetei trimite familiei băiatului boccele cu daruri pregătite din timp. Pe fiecare boccea se scrie clar numele destinatarului. Numărul boccelelor depinde de situaţia materială  a fiecăruia. În zilele noastre, dacă între logodnă şi nuntă are loc Anul Nou, familiile viitorilor miri îşi trimit reciproc daruri.
         La turcii dobrogeni nunţile tradiţionale durau 3-4 zile sau chiar o săptămână. Înainte de anul 1950, nunta începea într-o zi de vineri şi se termina în vinerea săptămânii viitoare. După 1950, nunta începea joi şi se termina duminica sau nunta avea loc în zilele de sâmbătă şi duminică. În prezent, nunta durează trei zile. Cavalerul de onoare este trimis la casa miresei cu un berbec pentru a completa  preparatele culinare.  Pentru nuntă, mâncărurile se găteau, de câte două femei înrudite cu familia respectivă. Cele mai importante mâncăruri erau: fasole albă, friptură, sarmale, pilaf, baclavale, orez cu lapte şi altele. În general se serveau şapte feluri de mâncăruri.
         Nuntaşii nu veneau la nuntă cu mâna goală. Pentru a ajuta la pregătirea mesei, ei aduceau daruri: dulciuri, iaurt, smântână, ulei, etc.
         Până în 1950, românii  nu erau invitaţi la nunţile musulmane. Ei puteau să stea deoparte şi să privească nunta. La nunţi se foloseau goarnele, iar după 1970 locul acestora a fost luat de orchestră.
Cununia religioasă. De-a lungul timpului cununia religioasă a cunoscut o serie  de schimbări. Înainte de 1950, cununia religioasă avea loc în timpul nunţii, într-o zi  de marţi sau de joi.   După această dată cununia religioasă   variază, ea se poate face înainte de nuntă sau în timpul nunţii.
         Pregătirea fetei pentru cununia religioasă este diferită de cea a băiatului. Fata stătea într-o cameră pe un scaun, faţa îi era acoperită cu un voal sau cu o batistă. Lângă fată se afla o femeie care citea şi traducea din Coran. Pe fotoliul miresei se punea o pâine, alături se punea făină, iar în mână i se dădeau o oglindă şi nişte sare. Mireasa învârtea câteva monede mărunte pe suprafaţa oglinzii. Sub picioarele miresei se punea un lighean cu apă.   Citirea şi traducerea din Coran avea sensul unei urări de belşug. Se credea că astfel Allah va dărui mult noroc şi belşug. Bucăţile de pâine simbolizau belşugul şi se împărţeau după nuntă fetelor de măritat. Oglinda simboliza lumina şi fericirea în căsnicie. Banii simbolizau belşugul şi prosperitatea. Cu banii respectivi se cumpăra de la târg sare şi peşte.
         Ligheanul de sub picioarele miresei are dublă folosire; mireasa se spală înainte de rugăciune cu apă din acel lighean, iar apa se folosea la stropitul trandafirilor din grădină.
         În perioada 1950-1970, ceremonia cununiei religioase pierde multe din practicile şi simbolurile pe care le avusese înainte. Totuşi unele obiceiuri cum ar fi despletirea părului şi citirea din Coran s-au păstrat. În zilele noastre, mirele  şi mireasa se prezintă  la hoge şi sub conducerea acestuia are loc cununia religioasă.
         Bărbieritul mirelui se făcea în ultima zi a nunţii, după ce acesta făcea baie şi efectua spălarea rituală. La bărbieritul mirelui participau două grupuri de persoane, unii din familia mirelui, alţii din familia miresei. Îmbrăcarea miresei se desfăşura şi ea după un anume ceremonial.
         Ceremonia “ Mesei mari” a intrat în componenţa nunţilor turceşti din Dobrogea, şi a fost împrumutată în întregime din obiceiurile de nuntă româneşti, şi continuă la nunţile turceşti şi în zilele noastre atât la ţară cât şi la oraş. Turcii din Dobrogea traduc expresia “Masa mare” prin cuvântul “Koca  sofra”. Pe lângă ceremonia “Mesei mari”, nunţile turceşti au împrumutat de la cele româneşti naşul şi naşa. Naşul a luat locul deţinut înainte de vechil, iar naşa de soţia acestuia. La nunţile din zilele noastre întâlnim adesea atât naşul cât şi vechilul şi soţia acestuia. În prezent vechilul se ocupă doar de cununia religioasă. Restul nunţii şi în special masa mare sunt conduse de naş şi naşă. Naşa şi naşul pot fi aleşi atât dintre români cât şi dintre turci.
         La ceremonia mesei mari apar şi denumirile româneşti domnişoară de onoare şi cavaler de onoare. Bărbaţii şi femeile stau la aceeaşi masă. Românii, cunoscuţi prieteni sau vecini sunt şi ei invitaţi la masa mare, muzica fiind asigurată de o orchestră.
Înainte de 1950, cununia religioasă se făcea la casa mirelui înainte ca acesta să intre în odaia de nuntă. Hogea punea mirele să se pocăiască pentru păcatele săvârşite. Mireasa era întrebată  de hoge, prin uşă, dacă este auzit şi pusă să se pocăiască şi ea pentru păcate. Apoi, avea loc cununia religioasă. Hogea îi punea pe cei doi tineri să repete după el următoarele cuvinte: “Cu îngăduinţa lui Allah, mă căiesc pentru păcatele şi greşelile pe care le-am făcut şi cer iertare de la Allah. Pentru toate păcatele noastre să rostim Estagfurullah! (Allah să ierte!)” după care hogea rostea o rugăciune şi efectua cununia religioasă. După 1950 căsătoria se făcea la geamie. 
Se obişnuieşte ca după nuntă mezinul familiei să rămână în casa părintească. Dar uneori datorită schimbării condiţiilor de viaţă din când în când această tradiţie este încălcată. 

Cîteva cuvinte despre nunta la lipoveni
  
O nunta lipoveneasca e un adevarat eveniment pentru comunitate si, in acelasi timp, o ocazie de pastrare a specificului etnic.
La lipoveni nu s-a pomenit mireasa cu decolteu, volanase si cap descoperit. Femeia lipoveanca n-ar indrazni sa apara in fata preotului, pentru cununie, fara sa fie imbracata in costumul traditional si fara sa aiba capul acoperit de un batic.
Pina la momentul cununiei e drum lung insa, cu petit, logodna, „devisnik”, cumparat/vindut mireasa.
Rolul de petitor revine, de obicei nasului de botez sau unui apropiat al familiei viitorului mire. Intr-o zi de duminica sau de sarbatoare, neaparat inainte de apusul soarelui, petitorul merge la casa fetei. Daca aceasta accepta cererea, ii trimite baiatului un batic.
Urmeaza perioada de logodna, in timpul careia viitoarea mireasa si prietenele ei se intilneau la sezatori ca sa brodeze batiste si baticuri ce urmau sa fie facute cadou la nunta. Aceste sezatori sint o raritate in zilele noastre.
Lipovenii au si ceea ce societatea moderna ar numi „petrecerea burlacilor”. La „devisnik” (care s-ar traduce ca „petrecerea fetelor”), mirele merge impreuna cu familia si prietenii la casa fetei.
Principalul moment al „devisnik”-ului este cumpararea miresei, pentru care negociaza, de obicei, cea mai buna prietena a ei. Mirele ofera, la inceput, o suma mica, iar oferta este sustinuta de alaiul sau, care ii gaseste, in gura mare, diferite defecte miresei. Prietena fetei se plinge, la rindul ei, celor de la petrecere, ca mirele e zgircit. Negocierile continua, pina cind prietena miresei primeste o suma multumitoare.
Rochia alba de mireasa
Pentru nunta, mireasa se imbraca intr-o rochie traditionala. Majoritatea lipovencelor care se casatoresc in zilele noastre aleg culoarea alba pentru aceasta costumatie, care o acopera de la git pina in calciie. Inainte insa, aceasta rochie era colorata.
Dupa ce intra in biserica, inainte de inceperea cununiei, nasa o pregateste pe mireasa. Parul fetei, care pina la casatorie este purtat intr-o coada impletita, se imparte in doua si se impleteste invers decit pina atunci. Miresei i se pune pe cap kicika (o tichie, in care este strins parul), kaseak-ul (un fel de marama), iar peste acestea este legata cu baticul.
Dupa ceremonia religioasa, alaiul, in fruntea carora merg tinerii casatoriti care poarta o icoana, merge la casa mirelui. Acolo, mireasa e primita cu piine si sare.
Urmeaza petrecerea, cu masa si apoi dans. Ca mincare specifica se serveste „kasnic“, o budinca din orez, taiata in romburi. Mireasa e cea care unge romburile cu miere si le ofera invitatilor.
In ziua de dupa nunta, mirii merg pe la casele rudelor apropiate si le cinstesc cu rachiu rosu (semn ca mireasa a fost virgina).
Acum nuntile se tin in locatii speciale (corturi, restaurante, camine culturale), iar invitatii le fac mirilor daruri in bani. Inainte insa, cei din sat faceau daruri in obiecte (vesela, mobila, tesaturi), iar acestea erau strinse de o caruta care mergea pe la casele invitatilor.
In satele lipovenesti exista inca o condica a nuntilor, unde sint notati invitatii, iar socrii si mirii sint obligati, moral, sa mearga la viitoarele casatorii din familiile celor trecuti in condica.
 

Superstitii Nunta

  • Se practica prin unele locuri ca fetele tinere sa isi scrie numele pe talpa pantofului miresei.
  • Se spune ca cea a carui nume nu s-a sters se va marita urmatoarea.
  • Voalul miresei nu trebuie sa cada, acesta ar fi semn rau.
  • Tot legat de voal, se spune ca aduce noroc ca mireasa sa poarte un voal care a fost al unei mirese fericite.
  • Nu e bine sa faci poza imbracata mireasa inainte de nunta.
  • Semne bune pentru nunta sunt: sa fie vremea buna, sa vada mirii un curcubeu, un cosar sau o pisica neagra.
  • Tot de bine este sa ploua la nunta, acesta ar fi semn de bogatie.
  • Plansul la nunta aduce noroc.
  • Se spune ca nu e bine sa faci nunta in mai, caci se va spulbera casnicia la fel ca florile copacilor.
  • La nunta nu e bine sa porti pantofi decupati ori sandale caci iti “iese” norocul prin degete.
  • In biserica, in dansul din jurul mesei mirii se calca pe picior si cel care a calcat primul acela va conduce in casnicie.
  • In noaptea nuntii sa nu iti schimbi papucii caci iti vei schimba barbatul.
  • Alta superstitie spune ca daca ai fost de trei ori domnisoara de onoare ramai nemaritata.
  • Mireasa nu are voie sa poarte perle la nunta, nici pe rochie, nici ca bijuterii. Se spune ca simbolizeaza lacrimi.
  • Alte semne de rau: sa vezi un mormant deschis, o calugarita sau un calugar.
  • Ghinion aduce si casatoria in ziua de nastere a mirelui sau a miresei.
  • Nu e bine ca mireasa sau mirele sa chiuie la nunta lor.
  • Spargerea unui pahar alunga ghinionul.
  • Nasa nu trebuie sa fie insarcinata. Superstitia spune ca va fi o casnicie grea.
  • Aduce ghinion sa scapi verigheta pe jos.
  • Tot la fel de ghinionista este si intamplarea de a uita verighetele acasa ori, mai rau, de a le pierde.
  • In noaptea dinaintea nuntii mirii trebuie sa doarma separati.
  • Patul sotilor trebuie pregatit inaintea nuntii de doua fetite- aduce puritate.
  • Nu e bine ca mireasa sa zareasca alte mirese.
  • E bine ca mireasa sa poarte un banut de argint in pantof, aceasta ca sa aiba multi bani in viata.
  • Se spune ca daca faci nunta in anul in care februarie are 29 de zile casatoria nu va fi cu noroc.
  • O alta superstitie spune ca mireasa nu trebuie sa mai poarte pantofii din ziua nuntii, caci se va marita inca o data.
  • Nu e bine ca mireasa sa ii ofere in dar mirelui un ceas, caci clipele casniciei lor sunt numarate.
  • Mireasa nu trebuie sa isi crioasca singura rochia.
  • Mireasa trebuie sa intre in casa numai pe usa principala.
  • Tot pentru mireasa: nu este bine sa paseasca cu stangul pragul casei sau sa se impiedice, aduce ghinion.
  • Poate ca vi se par amuzante, poate ca veti considera ca sunt demne de luiat in serios, cert este ca superstitiile insotesc intotdeauna cele mai importante evenimente din viata oamenilor si au menirea de a-i avertiza si proteja de cele rele.
 
Etichete: despre nunta

Lasa un Comentariu

Medvi Design

Creare Magazin Online